Copilărie... (II)

Cînd vine vremea să vorbesc despre copilărie, mă apucă un rîs de cel ce-ţi face crampe musculare. Ce pot să zic?
Nu mi s-a dat la matinee rolul principal.
Nu am fost Alba ca Zăpada, pentru că eram prea oacheşă pentru acest rol.
Cenuşăreasa?! Niciodată, eram prea năzbîtnică.
Prinţesă?! Nu.

Parcă-mi amintesc că odată, mama totuşi a înduplecat-o pe prima mea învăţătoare şi am fost Malvina. Nici urmă de ochi albaştri şi cîrlionţi blonzi. Dumnezeule, ce caraghioasă am fost, în rochiţa aia roz-otravă, deşi mama, sărmana, s-a chinuit toată noaptea şi mi-a cusut-o cu mîna.. Într-un cuvînt, lansarea mea în "linia-ntîi a DIVELOR", a eşuat....

Abia, nu demult, povestindu-i fiului meu despre copilăria mea, mi-am dat seama că nu am visat niciodată să fiu prinţesă. Mi s-a potrivit "Fata babei cea urîtă", "Motanul încălţat", am fost ghicitoarea din "Muzicanţii din Bremen", da Prinţesă nu am fost. Niciodată.