Copilărie... (III)

În zilele de vară, cînd nu mă trezea din somn nici o grijă, mă duceam noaptea în camera dinspre nuc şi citeam pînă mă alunga luceafărul de dimineaţă la somn, sau vreun zdupac de-al mamei. Era acolo un loc care tare-mi era drag. Mă trezeam tîrziu şi după ce mîncam ceva din bunătăţile mamei, intram din nou în casă, la citit.

Serile, cînd aveam chef de vorbă, mergeam devale, la bunica. Vrednică femeie şi aprigă foc. Coasă,nu alta, dar stăpînă pe copii...şi pe nepoţi, spre ciuda noastră. Nu o găseam tare des în toane bune, da şi cînd o găseam, nu o ţinea prea multă vreme.

Avea un cuptor, în aer liber, peste care erau aşezate vreo două foi de ardezie. În dreapta lui, era un cuptoraş, unde gătea bunica de cu primăvară pînă toamna tîrziu.
Mie îmi plăceau serile tîrzii de vară, cînd aduceam vaca de la cireadă(ce-i drept, nu făceam acest lucru demn de toată lauda prea des), iar bunica mergea să o mulgă şi cît căuta ce-i trebuia, îi simţeam paşii care se depărtau sau se apropiau încet-încet, apoi dispărea cu desăvîrşire pentru vreo jumătate de ceas.
Iar eu cu frate-meu, aprindeam foc de ciocleji şi stăteam la taclale.
Mai tîrziu, venea bunelul, care ne aduce cîte o ţoală şi ne întindeam pe spate; cu ochii la stele şi gîndurile la tocana din chiperi graşi, vînătă, ceapă multă şi roşii cam o tonă, ce bolborosea plictisită pe plită. Cu feţele rumenite de bătaia focului, ne ciondăneam de la stele şi le schimbam uşor pe un boţ de mămăligă fierbinte şi o strachină de tocană, fără să gîndim la depărtări şi nemurire... si parcă şi lor le plăcea acea inconştienţă a noastră. Ne luminau cuminţi şi cu multă putere atît cît să întingem în tigaie şi ne petreceau spăsite spre casă cînd bunicii îi sărea ţandăra: Ia, tot amu acasă, dracilor! Că mîine ce-am să-i dau moşneagului pe deal?!

Şi noi parcă nici nu auzeam, ci mai înhăţam cîte un chiperi şi cînd muşcam din el, chiar săream în sus, pentru că a boalei mai frigeau... Iar cînd ajungeam acasă ne lua la ocărît mama că stă cu mîncarea pe masă...şi bodogănea sărmana că mai mult nu vedem, că ne face un ceaun de borş ca la stînă şi o să mîncăm o săptămînă din el...iar noi, noi "ciuguleam rîme", bucuroşi şi împăcaţi cu ziua de azi, negîndind la ziua de mîine...

...în zilele de vară, cînd nu mă trezea din somn nici o grijă, mă duceam noaptea în camera dinspre nuc şi citeam pînă mă alunga la somn vreun zdupac de-al mamei, sau una din stelele mele.