BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS

luni, 8 februarie 2010

O zi de luni care e numai a mea....

O ordinară zi de luni… E ziua mea preferată, care, plus la toate, a coincis cu ziua mea de naștere. (de fapt nu e, dar dacă a ieşit atît de frumoasă această zi, de ce să nu o fac a mea).
Deci a venit doar pentru mine, de aceea e specială.


Ador această zi care mă aruncă în ambuteiajul de pe strada Ştefan cel Mare, cu reminiscențe drastice pentru mine la şedinţa matinală, când mă va admonesta șeful .

Ador ziua de luni, deoarece încă mai moțăi dulce după somnul voinicesc și balsamic din week-end.

Îmi place ziua de luni, pentru că o precede pe cea de marţi, pentru că ieri a fost duminică şi am avut atâta timp liber, încât îmi suna în urechi..., pentru că am visat frumos şi pentru că sunt bine dispusă...dar şi bine intenţionată (ştie Gabriela ce vreau să spun prin asta :)), pentru că am auzit la radiou o melodie frumoasă dis-de- dimineaţă şi pentru că manichiurista nu mi-a tăiat niciun deget, pentru că sunt toţi acasă şi m-a trezit un sărut timid care a cam întârziat pe obraz...pentru că pisoiul nu mi-a ros niciun pantof... şi culmea! nu mi-a răsturnat cafeaua.

Iubesc această zi de luni, fiindcă azi a fulguit numai pentru mine, cam un sfert de oră, timp în care am reușit să parchez maşina.

Savurez ziua de luni, deoarece azi Cineva mi-a lăsat flori la uşă, care m-au făcut să mă simt minunat (trebuie să caut semnificaţia calelor!)...Deja pot răsturna dealuri! Nu, e puţin spus... Munţi!.. Cei mai înalţi munţi!

Tu, Cel care mi-ai adus această minunată zi de luni cu fulgi mășcaţi, ce se alintă pe obrazul meu diafan, tu care mi-ai bătut la uşă şi mi-ai lăsat însemnul unui respect prin aceste flori reci şi nobile totodată, despre care nu ştiu absolut nimic (doar că-mi plac), Tu care ai adunat atâtea maşini pe Bulevard doar ca eu să reuşesc să-mi revăd machiajul şi să ascult o superbă melodie dis-de-dimineaţă!.. Citeşte-mi gândurile, căci le-am lăsat într-o sâmbătă uitată să îngheţe. Ia-le şi încălzeşte-le! Du-le într-o primăvară care va fi numai a Ta! Totuşi cât de minunată e această zi! Zi de luni!

3 comments:

INDIANA spunea...

Multumesc pentru comentarii... Tare interesant ca nici nu le vad... :) of, ca deloc nu ma pricep... la tehnilogii.
Nu, nu e ziua mea de nastere, dar uite... asa sunt eu fericita. Nu-mi place sa-mi sarbatoresc ziua de nastere, dar imi place sa-mi fac o zi, numai a mea, atunci cind imi doresc... Maruntis, dar... atit de necesar... :) Multumesc pentru fidelitate... :)

Unknown spunea...

Felicitari pentru ziua dumneavoastra de LUNI!

Semnificatia Calelor: ELEGANTZA, NOBLETZE, NEPRIHANIRE!

Eleganta -ca Indiana, Nobila -ca Indiana, Neprihanita? hmmm nu stiu...sa ne spuna dumneaei!

Va respect si va admir!

INDIANA spunea...

Neprihănită... :), da... dacă tot vorbeam de ... oaie... păi, ca să nu fiu oaie... zic: Clar că nu! Sunt mai păcătoasă decît ultimul păcătos, dar cer iubire Celui de Sus, pentru că el e Iubire.
Neprihănită e numai imaginea mamei, în ochii copilului ei. Chiar şi cea mai decăzută e... cea mai curată.