O partidă de ping-pong, un genunchi jupuiat... şi crampe de la rîs...

Cam aşa aş fi spus acum cîţiva ani: o seară banală.

Azi mi s-a părut atît de frumoasă. Nu am rîs demult atît de zgomotos: de situaţie, de performanţă, de cum alergam ca un cîine la legătoare, de la un colţ  al mesei la altul, să prind măcar o minge... Ovidiu rîdea de mine.
Ce mare e... Îmi explica regulile jocului... şi în acele minute, atît de însemnate pentru un copil şi părintele lui, îmi roiau în minte atîtea gînduri: poţi merge la adunarea cu părinţii, poţi să faci minuni în ale educaţiei... nimic nu se compară cu momentele în care copilul şi părintele fac o "echipă".
Cît s-a dus după o apă, observam ce se întîmplă în jur; la masa cu numărul 5, doi tipi, la costum, aleargă ca nebunii, la masa de alături doi, el şi ea, "învaţă" să se atingă. El se apropie de fiecare dată cînd ea ratează şi aleargă după... "explicaţii", ea, ca şi cum toată viaţa ei depinde de această partidă, clipeşte din ochi, ca o proastă, şi nu se lasă bătută pînă nu rămîne ăsta la ea...(se vedea de la o poştă)
Mi-am amintit şi de "anotimpurile" mele şi de vremurile de la cămin. Acolo aveam o masă de tenis şi două cărţi de "comunism ştiinţific", păstrate cu sfinţenie. Cu ele am ajuns în "lotul naţional" al căminului "Luceafărul". Băieţii de la filologie (cam puţini) organizau aşa-zisele "întreceri", o "reprezentaţie" tare aşteptată de ei, aproape ca şi Jocurile Olimpice.
Curcile, proaspăt înmatriculate, (şi eu eram în lista asta) se dădeau de ceasul morţii să demonstreze că au făcut "sport de performanţă"; ei.... voiau să le demonstrăm, în timp real, cît "sport de performanţă" putem face. În "Camera Leninistă" avea loc un fel de "tragere la sorţi". Unele se prindeau din prima şi atunci zburau înjurăturile ca mingea de ping-pong, fără să fie atinse de "comunismul ştiinţific", altele "îşi semnau" certificatul de căsătorie cu anticipaţie, ultimele îşi încheiau cariera sportivă într-un pat îngust de "setkă"... Cam toată istoria. La ce mi-am amintit de ea?! A! Da! La noi, performanţă nu a făcut niciuna: Liliana i-a luat la înjurat pe băieţi, mai ales pe Vitalie (nu spun numele, că o mai da nevasta lui pe aici), Ala juca ping-pong foarte bine şi i-a lăsat muţi pe toţi, eu... nu mă pricepeam şi în plus, unul dintre băieţi era dintr-un sat cu mine şi tata îl rugase "să se angajeze" un fel de "străjer". Vrei, nu vrei... bea.. Tolică agheasmă. Parcă aşa îl chema.
Şi mă termina individul psihic. Nu putea nimeni să intre în odaia 48: ba venea el cu "proverka", ba venea iubita lui. Nu ştiu cum o chema. Noi îi ziceam Lorica. Era ca un ciobănesc german, ba nu, mai rău... pitbull, deşi fetele îi ziceau "ovcearka". Tare ne mai enerva..., dar îşi luase în serios "meseria" şi chiar o făcea calitativ. Îi povesteam azi lui Did despre vremurile de atunci, despre cum veneau băieţii în camera fetelor să cînte "Galbenă gutuie", sau "Zaraza"... şi eram tineri, şi parcă neliniştiţi... dar, uite, că dacă venea Nanu Vasea la Nana Liliana, dormea cu mine, de-a picioarele.... Îi povesteam... şi Ovidiu, la faza asta era să leşine de rîs...
"Chiar dormea cu tine, de-a picioarele, nanu Vasea???", mă întreabă şi văd că se îneacă de rîs....
Păi, da, aşa era. Nu era "primit" să doarmă într-un pat.
Mă uit la el şi simt că-l iau cîrceii de atîta rîs...
- Şi dacă venea prietenul tău?
- Dormea cu nana Liliana, adică... nu cu ea, dar într-un pat cu ea, la picioare, sau pe patul Alei... dacă ea era plecată acasă...
- Eraţi nebuni?!
- Nu, doar că nu se cădea.... să dormi cu un bărbat...
- Mama... da se cădea cu un bărbat străin, de-a picioarele.. ?! Da nu erai geloasă că dormea cu altcineva prietenul tău, chiar dacă şi la picioare??
(Îmi dau seama că eram chiar cretini... şi cu atît mai ruşinată mă simt...)
Moare de rîs el.. şi-mi zice că abia aşteaptă să-i povestească Otiliei... ca să se distreze pe seama noastră... şi că o să-l sune şi pe Darius (fiul nanei Liliana) ca să-i povestească despre peripeţiile "bătrînilor"...

...Azi, paletele erau noi-nouţe. Sala imensă şi atît de caldă. Ovidiu atît de aproape, lumea atît de bună, viaţa atît de frumoasă.

p.s. Seara a reuşit, chiar dacă mîine crampe voi avea de la rîs, nu de la ping-pong....