Încă două potcoave... 2009

Noapte bună tuturor....

Of, că ciugulesc rîme de oboseală, dar măcar să vă spun cum a fost... în cîteva cuvinte, deşi nu... mai bine scurt: FRUMOS.

Încă două potcoave şi-au găsit stăpînii: Alex Calancea Band şi Yan Raiburg.

Mîine - reportajul complet...

Acum, spiş... că nu mai rămîn rîme... de atîta oboseală.

P.S. Revin la postarea de aseară cu un zîmbet diluat de amărăciune, dar şi satisfacţie în aceeaşi măsură.

Amărăciune pentru că a trecut. De fiecare dată cînd se apropie un eveniment, aştepţi cu sufletul la gură şi crezi că el va ţine o veşnicie...

Numai că nu e chiar asa. Cîteva ore de adrenalina şi... totul a luat sfîrşit.
Cum a fost?! A fost extraordinar. Forfotă în culise, şuşoteli între interpreţi vis-a-vis de ecranele din spate.... "am crezut noi vreodată că şi la noi va fi aşa ceva...". Stau, ascult, îmi place ce aud.

Fac un pas. Mă rod pantofii. Îmi aduc din cabină altă pereche. Ce am tras anul trecut la Potcoava... of, îmi venea să-mi iau lumea în cap. Pantofii îmi strîngeau minţile, nu alta. Şi cum am învăţat lecţia, ieri mi-am luat trei perechi. Booon. M-au strîns minţile nu o pereche, ci trei. Aşa că.... pînă aici.... succes maxim. :)

Repetiţia de dimineaţă - iată încă un spectacol adevărat... interpreţi, dansatori, band-ul, regizori, sunetişti, lume multă... vorbăraie... cîntec... întîrzieri constante.. (şi eu am întîrziat un pic, pentru că adormisem). Colegul meu, Iurie Nistorică, mă ia peste picior şi-mi zice că am nişte ochi mari-mari, gată să cînte şi ei...

Urmează traseul spre "Favorit", favoritul meu de cîţiva ani, unde oameni cu foarte mult bun-simţ mă iau în primire, mă întreabă dacă nu vreau un ceai, apoi îmi sugerează că o cafea mi-ar face mai mult bine.... mă iau în primire toţi odată: Ludmila pune baza pe faţă, apoi mă ceartă că iar mi-am nenorocit sprîncenele .... Vitalie îmi sugerează că nu ar strica să mergem să ne spălăm pe cap dacă vrem să reuşim la 16.00 să ieşim gata... de "pus în scenă"... Uit cu desăvîrşire de emoţii şi mă las dusă de acea plăcută moleşeală care se abate pe capul unei femei ajunsă pe mîini bune la coafor.

.... peste 3 ore... sunt gata. O iau încet spre Palatul Naţional, mulţumită de rezultat şi încrezută că azi totul va fi altfel, mai ales că e deja a doua zi, apoi pentru că am 2 ore încă să revizuiesc scenariul, apoi pot sta liniştită cu un ceai.

Burează. Mă rog să stea un pic, ca să nu mă mureze toată pînă ajung, deşi mi-aş dori acum să plouă iar eu să am timp liber să trag un somn.

În sfîrşit, ajung cu bine. ...
Ce a fost, vp spun chiar mîine...