Mîndria am vîndut-o...

"Mîndria am vîndut-o...", aşa zice cîntecul.
Mi s-a întîmplat şi mie, şi ţie, şi tuturor celor care s-au întîlnit odata pe uliţă cu zimbetul şiret al unei iubiri din alea care te năucesc şi te lasă bezmetic pe o vreme îndelungată, deşi dex-ul vorbeşte despre o scurtă perioadă de tulburare cînd explică ce o mai fi însemnînd şi acest lucru. Am trăit acest sentiment care te duce la pierzanie. Eşti bolnav: toţi ştiu asta, numai tu nu.... Un fel de cancer. Toţi văd că eşti altul, numai tu te vezi acelaşi. Toţi ştiu că te prăpădeşti, dar nimeni nu are curajul să-ţi spună, ca şi cum ţi-ar proteja ultimele zile....
Da, am trăit şi eu emoţia asta. Dezolantă imagine.
La început totul e atît de frumos şi colorat, încît ai impresia ca eşti distribuită într-un film american cu happy end... da nu e chiar aşa.
Poate am să revin într-o zi la această postare, acum nu pot. Nu vreau să-mi amintesc.
Acum e altceva.

Acum în inima mea au înflorit macii. În toamnă... Nu mă crezi, nu?!
Macii viselor mele, macii pe care încă nu i-am văzut. Sunt fragili şi ştiu că trăiesc puţin, dar sunt mulţi... şi chiar dacă vor muri anul acesta, sigur vor înflori şi la anul. Pînă acum, în mine avea loc numai vîntul. Hoinărea şi el, fără treabă. Trist şi neiubit. Tot el a dus atîtea seminţe...care s-au prins în dorurile cele mai stinse, cele mai ascunse, cele mai cele.... Nu găsesc cuvinte, nici măcar nu le caut. Stau deoparte şi privesc cum în inima mea, în plină toamnă, au înflorit macii....

..... şi dacă mor.. sigur vor înflori şi la anul.